Skippingul pierde grăsimea brațului

Preda, Cristina medicină II. Brănişteanu, Dumitru D. Ungureanu, Maria-Christina IV. Leuştean, Letiţia Elena Redactori științifici: Prof. Univerității, nr.

Primul hormon descris de Starling a fost secretina - o moleculă secretată de celulele intestinului, direct în fluxul sanguin, având rolul de a stimula secreția pancreatică. Starling a considerat că sistemul endocrin oferă un mecanism distinct și mai lent față de cel asigurat de sistemul nervos, care contribuie la coordonarea funcției organului. Hormonii sunt, în general, sintetizați de celule specializate și eliberați în fluxul sanguin, ajungând la celule țintă care exprimă proteine specializate în recunoașterea specifică a hormonului corespunzător, cunoscute sub numele de receptori.

Nicio parte a acestui volum nu poate fi copiată sau transmisă prin orice mijloace, în format electronic sau mecanic, inclusiv fotocopierea, fără permisiunea scrisă a autorilor sau editorilor.

Popa " Str. Universității nr.

Brănișteanu …………………………………………………………. Brănișteanu …………… Brănișteanu ……………… Brănișteanu …………………. Brănișteanu ………………………………. Brănișteanu ………………………………………………… Brănișteanu …………………….

Primul hormon descris de Starling a fost secretina - o moleculă secretată de celulele intestinului, direct în fluxul sanguin, având rolul de a stimula secreția pancreatică. Starling a considerat că sistemul endocrin oferă un mecanism distinct și mai lent față de cel asigurat de sistemul nervos, care contribuie la coordonarea funcției organului.

Hormonii sunt, în general, sintetizați de celule specializate și eliberați în fluxul sanguin, ajungând la celule țintă care skippingul pierde grăsimea brațului proteine specializate în recunoașterea specifică a hormonului corespunzător, cunoscute sub numele de receptori.

Interacțiunea dintre hormon și receptorul său duce la activarea căilor intracelulare producând un răspuns hormonal specific în celula țintă. Cu toate acestea, hormonii își pot exercita acțiunile asupra celulelor țintă situate în vecinătatea celulelor secretoare, fără a intra în circulația generală efecte paracrine figura 1.

De exemplu, celulele din insulele Langerhans secretă somatostatină care inhibă local secreția de insulină și glucagon. Celulele sistemului imunitar secretă citokine cu efecte paracrine exercitate asupra altor celule imune. Uneori, hormonii pot avea efecte directe asupra celulelor secretante efecte autocrine. În anumite cazuri, hormonii nu sunt excretați în afara celulei și își exercită supliment pentru pierderea în greutate lichid în celulele secretoare efecte intracrine.

Deși Starling a definit sistemul endocrin și cel nervos ca fiind două entități reglatoare diferite ale funcțiilor de organ, există structuri biologice hibride. Acești neuroni specializați în neurosecreție sunt găsiți, de exemplu în nucleele hipotalamice vezi capitolul următor. Contactul direct este un alt mod distinct prin care celulele pot comunica figura 1. De exemplu, celulele formatoare de oase osteoblaste exprimă pe suprafațalor o proteină specifică numită RANK-L receptor activator al factorului nuclear kappa-B ligand care se leagă în mod specific la receptorul său RANK, localizat pe celule specializate în osteoliză osteoclaste.

Prin acest mecanism de contact direct, orice proces care duce la stimularea osteoblastelor va fi urmat de o cuplare între activitatea osteoblastică și osteoclastică, ceea ce duce la un echilibru între osteoliză și osteoformare vezicapitolul IV.

Cele mai importante glande endocrine sunt prezentate în figura 2. Structuri endocrine din creier. În creier, cele mai importante regiuni skippingul pierde grăsimea brațului rol endocrin sunt regiunea hipotalamo-hipofizară și în plus, epifiza sau glanda pineală. Glanda hipofizară este alcătuită din două regiuni distincte: glanda pituitară anterioară sau adenohipofiza, formată din celule specializate care secretă hormonii hipofizari anterioari, cu rol în reglarea glandelor periferice pentru detalii, vezi Capitolul II și glanda pituitară posterioară sau neurohipofiza, formată din terminațiille axonilor neuronali, ce elibererează în circulația generală granule neurosecretorii.

Hipotalamusul este format din nuclee care conțin neuroni cu capacitate neurosecretorie, care modulează activitatea hipofizei anterioare vezi și capitolul următorîn timp ce glanda pineală secretă oxitocină. Glanda tiroidă. Glanda tiroidă, localizată în regiunea cervicală anterioară, secretă hormonii tiroidieni, cu roluri metabolice, cardiovasculare și neurologice importante, esențiali pentru creșterea și dezvoltarea anumitor țesuturi, cum ar fi sistemul nervos central vezi Capitolul III.

Glandele paratiroide. În spatele glandei tiroide sunt mai multe de obicei patruglande mici numite glande paratiroide. Aceste glande conțin celule care sunt specializate în sinteza hormonului paratiroidian PTHun regulator major al metabolismului calcic și osos vezi Capitolul IV.

Glandele suprarenale. Glandele suprarenale au rol important în adaptarea la 8 stres, menținând tonusul vascular și nivelurile adecvate de glucoză în circulație. Gonadele — testicule pentru băieți și ovare pentru fete - sunt organe endocrine implicate în secreția hormonilor sexoizi, determinând apariția caracterelor sexuale secundare și maturizarea celulelor reproducătoare spermatozoizi și ovule vezi Capitolele VI și VII.

Figura 2. Localizarea glandelor endocrine Alte resurse hormonale. Pe lângă celulele organizate în glandele endocrine, alte celule dispersate în diferite regiuni ale corpului pot avea o funcție endocrină.

Alte celule endocrine sunt o componentă a organelor sau țesuturilor care dețin alte funcții, conferindu-le și un rol endocrin. Structura proteică. Mulți hormoni au structuri proteice sau precursori care pot fi skippingul pierde grăsimea brațului în mod specific de către celulele endocrine de origine figura 3.

De exemplu, anumite celule hipofizare sunt specializate în sintezarea hormonului de creștere GHo proteină formată din aminoacizi, eliberată ca atare în circulația generală. Alte celule hipofizare secretă un precursor proteic mare, proopiomelanocortină POMCdin de aminoacizi, care este scindat în continuare în peptide mai mici, dintre care cel mai important este hormonul adrenocorticotrop ACTHcel mai important stimulator al glandelor suprarenale.

Precursorul hormonilor tiroidieni este o proteină mare, tiroglobulina care este clivată la precursori aminoacid iodați cuplați pentru a forma moleculele simple ale hormonilor tiroidieni.

Structura steroidică. O altă categorie mare de hormoni prezintă o structură steroidică, precursorul lor comun fiind colesterolul figura 4. Celulelelor de origine sintetizează enzime specifice care transformă colesterolul în skippingul pierde grăsimea brațului activi. De exemplu, celulele suprarenale corticale pot sintetiza glucocorticoizi, mineralocorticoizi și androgeni slabi.

Celulele Leydig din testicule sunt capabile să secrete testosteronul, principalul hormon androgenic. Celulele foliculilor ovarieni secretă estrogeni, dintre care cel mai abundent este estradiolul, în timp ce, după ovulație, câștigă capacitatea de a sintetiza progesteronul. Derivații de vitamina D sunt molecule skippingul pierde grăsimea brațului particulare care ar putea fi considerate atât vitamine, cât și hormoni.

Celulele pielii sunt capabile să sintetizeze vitamina D sub acțiunea luminii ultraviolete. Odată sintetizată, vitamina D este supusă la două hidroxilari consecutive,în ficat și rinichi, ceea ce duce la forma activă a receptorului, 1 alfadihidroxi-Vitamina D3 sau Calcitriol.

Alți hormoni au structuri simple și sunt sintetizați enzimatic din diverși precursori. Precursori aminoacidici. Anumiți hormoni au precursori aminoacidici, cum ar fi, de exemplu, catecolaminele originare din medularasuprarenală sintetizate din tirozina modificată enzimatic skippingul pierde grăsimea brațului hormoni hipotalamici cu structuri simple, cum ar fi hormonul eliberator de tirotropină TRHcare este o tripeptidă.

Alți precursori acizi.

Carte Endocrinologie 2019 Iasi PDF

Alte substanțe cu rol hormonal rezultă din modificări enzimatice ale diferitelor tipuri de acizi. De exemplu, retinoizii provin din carotenoizi, în timp ce eicosanoizii prostaglandine și prostacicline sunt sintetizați din acizi grași. Molecule și atomi.

Investigații recente au dovedit că moleculele foarte simple și chiar atomii pot juca rolul hormonilor, acționând asupra receptorilor specifici, cum ar fi oxidul nitric sau chiar ionii de Ca care reglează fin secreția de PTH la nivelul celulelor paratiroide prin intermediul receptorilor Ca senzitivi.

Figura 3.

Exemple de hormoni cu structură proteică GH hipofizar sau cu precursori proteici mari ACTH hipofizar, un hormon peptidic rezultat din clivarea proteinei precursoare POMC sau hormoni tiroidieni rezultați din clivarea tiroglobulinei.

Hormonii sintetizați enzimatic din colesterol. Odată legați de receptorii lor specifici, hormonii provoacă o schimbare în configurația receptorului, activând-o și declanșând un efect specific hormonului în celula țintă care conține receptorul. În funcție de localizarea lor, pe suprafața membranei celulare sau în interiorul nucleului, receptorii pot fi în general clasificați ca receptori membranari sau receptori nucleari.

Există patru categorii de receptori ai membranei figura 5. Figura 5. Tipuri de receptori membranari Receptori cu șapte domenii transmembranare receptori cuplați de proteine G Aceasta este o superfamilie a receptorilor membranari, cu un domeniu extracelular aminoterminal care leagă în mod specific hormonul, șapte domenii transmembranare și un domeniu intracelular carboxiterminal care activează skippingul pierde grăsimea brațului complex de proteine legate de membrană, numite proteine G.

Odată activat, receptorul favorizează fosforilarea subunității alpha a complexului proteic G, eliberându-l astfel din dimerul beta-gamma și facilitând deschiderea canalelor ionice și a fluxurilor ionice sau activitatea unei enzime de membrană de exemplu, adenilat ciclaza sau fosfolipazacare determină un efect intracelular specific prin intermediul mesagerilor secundari cAMP, Figura 6 sau, respectiv, diacilglicerol și fosfatidil inositol.

Există mulți hormoni care acționează asupra multor receptori cu șapte domenii transmembranare și provoacă multe efecte intracelulare, dar numai un număr limitat de proteine G și mesageri secundari, ceea ce face ca procesul skippingul pierde grăsimea brațului activare prin proteinele G să aibă forma unei clepsidre figura 7.

Imaginea superioară — cele trei proteine membranare implicate în efectele endocrine: de la stânga la dreapta— receptorul cu cele șapte domenii transmembrane, complexul proteic G și proteina efector de exemplu, adenilatciclază. Imaginea inferioară — legarea hormonului H la receptorul său specific determină fosforilarea guanozin-difosfatului PIB în guanozin-trifosfat GTPceea ce duce la separarea subunității alfa de dimerul betagamma al proteinei G și activarea ulterioară a adenilat ciclazei.

Adenilat ciclaza activată sintetizează cel de-al doilea mesager ciclic AMP cAMP din adenozina trifosfat ATP care va activa în continuare proteinkinaza A, producând fosforilarea și activarea factorilor de transcripție de exemplu, proteina de legare a răspunsului cAMP sau CREB care produc un efect genomic specific.

Receptorii factorului de creștere Aceste tipuri de receptori trec prin membrana celulară o singură dată și au o regiune intracelulară cu activitate intrinsecă a tirozin-kinazei. O dată ce acești receptori sunt activați de ligandul specific, se dimerizează și încep să exercite o activitate de fosforilare atât asupra lor, cât și asupra altor substraturi intracelulare figura 5.

Aceste tipuri de receptori sunt folosite de insulină, factorii de creștere insulin-like, precum și de diferiți hormoni paracrini cu proprietăți de creștere, cum ar fi factorii de creștere fibroblastică, factorii de creștere a trombocitelor sau factorii de creștere epidermică FGF, PDGF, FEG.

Receptori citokinici Similar receptorilor factorilor de creștere, receptorii citokinici au o singură regiune transmembrană, dar diferă prin faptul că le lipsește domeniul intracelular tirozinkinazic. O singură moleculă a ligandului specific hormon provoacă dimerizarea a doi receptori de citokine și acest proces favorizează ulterior asocierea regiunilor receptorilor intracelulari cu proteine citosolice accesorii care au activități tirozinkinazice, ducând astfel la un raspuns 15 Figura 5.

Hormonul de creștere GHprolactina PRLeritropoietina, factorul stimulator al coloniilor de monocite MCSF și diverse citokine acționează asupra acestor tipuri de receptori citokinici. Receptorii legați de guanilil-ciclaza Acești receptori, de asemenea, au o singură regiune transmembranară, în timp ce regiunea lor intracelulară fie activează împreună cu oxidul nitric NO guanilil-ciclaza solubilă, fie au o parte guanilil-ciclazică din regiunea lor intracelulară care se activează și duce la sinteza celui de-al doilea skippingul pierde grăsimea brațului ciclic guanozin-monofosfat cGMP din guanosin-monofosfat figura 5.

Un exemplu de hormon care acționează prin receptorii legați de guanilil-ciclază este peptidul natriuretic atrial ANP. RECEPTORI NUCLEARI Față de receptorii membranari, legați de membrana celulară, receptorii nucleari sunt proteine solubile găsite în interiorul celulei sau chiar în interiorul nucleului care, odată activate de liganziilor specifici hormoniacționează la nivel genomic ca factori de transcripție ce interacționează cu regiunea promotoare de cromatină a genelor modulate de acestea.

Receptorii nucleari au o omologie foarte importantă, fiind considerați o superfamilie de receptori. Sunt alcătuiți dintr-o regiune carboxi-terminală care conține un domeniu de legare hormonală hormone binding domain-HBDo regiune balama și o regiune aminoterminală, care conține un domeniu de legare la ADN DNA binding domainDBD. Hormonul care se leagă de HBD modifică conformația receptorului și favorizează dimerizarea a doi receptori. Receptorii nucleari pot fi clasificați în două mari categorii: familia receptorilor steroizi incluzând receptorii pentru glucocorticoizi, mineralocorticoizi, androgeni și progesteron și familia receptorilor tiroidieni incluzând receptorii pentru hormonii tiroidieni, estrogeni, acid retinoic și vitamina D, precum și receptorul activat peroxizom proliferator, PPAR.

Este posibil ca aceștia să acționeze ca factori de transcripție fără a fi nevoie de un ligand activator. Familia receptorilor steroizi Acești receptori sunt depozitați sub formă de complexe multimerice citoplasmatice sau nucleare pentru receptorii estrogeniîmpreună cu pierdere în greutate sănătoasă în 9 luni de șoc termic HSP.

Legarea hormonilor la receptor duce la activarea receptorului prin disocierea de HSP și, dacă este necesar, transportul receptorului la nucleu. Familia receptorilor tiroidieni Receptorii acestei familii sunt deja localizați în nucleu, nu sunt conectați la GSP, ci sunt legați în mod constitutiv la cromatină. Figura 8. Legarea androgenilor Te la domeniul de legare al hormonilor situat în regiunea carboxi-terminală duce la dimerizarea a doi receptori nucleari.

Будь он менее самонадеян, он, конечно же, заглянул бы в энциклопедию и обнаружил, что это не что иное, как солевой осадок, оставшийся после высыхания древних морей.

Complexul astfel format se va lega în mod specific prin degetele de zinc localizate pe domeniul de legare la ADN al regiunii amino-terminale la regiunile promotoare ale genelor modulate de androgeni. Degetele de zinc recunosc în mod specific situsurile de legătură localizate pe cromatină. Complexul trimolecular se leagă de o regiune promotoare a unei gene reglate de vitamina D 3determinând remodelarea cromatinei printr-o legatura ADN mai strânsă, care se leagă la cromatină 4 și activarea ARN polimerazei de tip II, ceea ce duce la inițierea transcrierii 5.

Acest transport este adesea realizat de legarea hormonilor la anumite proteine, care le vor transporta în sânge.

În aceste cazuri, doar o fracțiune din hormoni se găsește liberă în circulație, ea putând astfel să își exercite efectele. După răspunsul endocrin, hormonii sunt de obicei metabolizați și inactivați, pentru a fi eliminați ulterior. Amplitudinea efectului hormonal este deci, dependentă de capacitatea de secreție a glandei endocrine, dar și de echilibrul dintre fracția de hormon liber și cel legat de proteinele de transport, dar și de rapiditatea metabolizării și inactivării hormonilor.

Мимо стремительно проплыла каталка. Беккер успел отскочить в сторону и окликнул санитара. - Dоnde esta el telefono.

Alți hormoni sunt secretați cu 18 părți pierde greutatea pot fi gravidă mai mari, care pot fi de asemenea considerate transportori plasmatici, fiind înlăturate skippingul pierde grăsimea brațului de la nivelul hormonului activ în circulația generală de exemplu, vasopresina și oxitocina sunt co-secretate cu neurofizine sau hormonul paratiroidian, care circulă intact, poate fi scindat în fragmentul receptor activ amino-terminal și fragmentul carboxi-terminal cu durată lungă; vezi capitolele respective.

Hormonii steroizi și tiroidieni. Hormonii steroizi, hormonii tiroidieni și hormonii Vitamin D-like circulă legați non-covalent de proteinele de skippingul pierde grăsimea brațului specifice. Globulina care leagă corticosteroizii corticosteroid binding globulin - CBG leagă cortizolul și progesteronul, globulina care leagă hormonii sexuali sex hormone binding globulin - SHBG leagă estradiolul și testosteronul, transtiretina sau globulina de legare a tiroxinei thyroxin binding globulin - TBG leagă hormonii tiroidieni și proteina de legare aVitaminei D Vitamin D binding protein - DBP leagă metaboliții vitaminei D.

Hormonii care folosesc proteine de transport sunt în mare parte legați, fracția lor liberă fiind doar un procent mic din totalul hormonilor circulanți. În același timp, proteinele de transport sunt aproape complet saturate cu hormoni legați. Fracția de hormoni liberi este, totuși, singura care exercită efecte sau acțiuni de feedback. Măsurarea fracției circulante libere a hormonilor este, prin urmare, cea mai fidelă în skippingul pierde grăsimea brațului statusului secretor hormonal.

Rolul proteinelor de transport nu este înțeles pe deplin. Hormonii legați din circulație formează un grup hormonal suplimentar, care realizează un sistem tampon pentru funcționarea excesivă sau deficitară a glandelor endocrine și care permite o activitate economică a glandelor endocrine.

Mai mult decât atât, hormonii sunt mai ușor disponibili pentru țesuturile îndepărtate atunci când sunt eliberați treptat din rezervele de hormoni legați circulanți.